Viața de zi cu zi, ca formă de fericire

Despre rutină, natură și sentimentul de a fi exact unde trebuie

Am ales ca primul articol din această serie să o prezinte pe verișoara mea, Anca. Am crescut împreună, iar copilăria, adolescența și anii maturității ne-au legat prin experiențe care ne-au apropiat profund. Deși nu vorbim foarte des, de fiecare dată când ne revedem savurăm conversațiile lungi, pline de tihnă. O admir pentru curajul cu care se bucură de lucrurile simple și pentru felul în care își pune ordine în viață. Trăiește împreună cu fiul ei, Mihnea, în Săliște, județul Sibiu.

Anca se descrie ca o femeie de 40 de ani care își găsește fericirea în firescul fiecărei zile. Vocea ei poartă o bucurie caldă, așezată, și o liniște care vorbește despre dragostea pentru natură și pentru activitățile care o împlinesc: gătitul, muzica, plimbările în aer liber. Vorbește cu drag despre rutină și tradițiile familiale, despre sentimentul de apartenență care îi oferă stabilitate. Tonul ei este mereu învăluit într-o nostalgie blândă, într-o atenție pentru gesturile mici. Această perspectivă mă inspiră și pe mine să caut frumosul în cotidian.

Povestea casei în care locuiește acum începe în memoria vacanțelor de munte din copilărie. A simțit dintotdeauna o legătură puternică cu natura, iar copilul din ea visa la o casă din lemn, ca o mică pensiune de munte. Zona Sibiului a atras-o prin frumusețea ei și prin apropierea de cultură, iar Anca și-a dorit ca Mihnea să crească într-un loc care să-i ofere atât libertate, cât și rădăcini.

Își amintește mutarea în casă cu emoție. Biblioteca a fost cea mai prețioasă dintre toate lucrurile. Cărțile au rămas în cutii aproape un an, până când camera a fost renovată complet. Îi era teamă să nu se deterioreze, așa că a lucrat constant pentru a finaliza încăperea. Momentul în care și-a așezat cărțile pe rafturi a fost, pentru ea, adevărata instalare acasă.

Una dintre primele amintiri luminoase este masa luată afară, la puțin timp după mutare, pe 21 mai. O zi caldă, liniștită, cu pâine cu unt și peltea de gutui, acompaniată de un ceai. O scenă simplă, dar pentru Anca a însemnat o promisiune împlinită: micul dejun în curte, în lumina soarelui. De atunci, mesele în aer liber au devenit ritualuri care încarcă spațiul cu bucurie.

Anca vorbește cu o tandrețe specială despre relația ei cu casa. O vede ca pe o entitate care răspunde grijii cu recunoștință. Fiecare gest – spălatul vaselor, strânsul jucăriilor – devine parte dintr-o coregrafie liniștitoare. Împărtășește și un moment drag cu Mihnea, un episod mărunt, dar încărcat de sens, care subliniază importanța atenției reciproce între oameni și spațiile în care trăiesc. Locuința lor este, astfel, un partener tăcut, dar esențial, în povestea de familie.

Fiecare cameră are energia ei. În dormitorul de lângă bucătărie, preferă colțul cu patul: cozy, cu multe perne și o plapumă groasă. Dimineața, lumina intră blând prin geam și încălzește spațiul, completată de un calorifer mare care amplifică senzația de tihnă.

Bucătăria este sufletul casei. Masa rotundă creează un sentiment de echipă, de împreună, iar canapeaua oferă spațiului căldura unei camere de zi.
Camera lui Mihnea este un mic univers magic, animat de o sobiță din fontă care îl transformă într-un loc plin de poveste.

Printre obiectele ei dragi se numără două aparate foto moștenite de la părinți, o țesătură de perete realizată de străbunica și diverse suveniruri din călătorii: o scoică de pe Camino, stegulețe budiste din Nepal. Fiecare dintre ele poartă o poveste, un timp, o emoție.

Când a reflectat la cum i s-a schimbat viața după mutare, și-a dat seama că desenează mai mult ca oricând. Deși desenul a fost mereu o pasiune, abia aici a găsit liniștea și spațiul necesare pentru a crea. A încercat și pictura, dar se simte mai natural în linia desenului.

Unul dintre momentele decisive ale apartenenței s-a petrecut la o săptămână după mutare: Anca a văzut Munții Făgăraș acoperiți de zăpadă și a simțit, brusc, că aparține locului. Mihnea îi salută în fiecare dimineață. Indiferent unde merg, diminețile din Săliște au un sentiment pe care nu îl regăsesc în altă parte.

Anca spune adesea că locuința ei o reprezintă în totalitate. Dacă vrei să o cunoști cu adevărat, trebuie să-i vezi casa: gusturile, amintirile, siguranța, căldura – toate trăiesc acolo. Spațiul personal devine o extensie a identității ei, un portret construit din obiecte, lumină și emoții.

Casa a trecut printr-o transformare delicată, fără schimbări radicale. Anca a păstrat tot ce era funcțional, însă a adus îmbunătățiri esențiale pentru confort: a înlocuit sobele vechi cu unele din fontă, a renovat interiorul și exteriorul, a reparat acoperișul, a făcut ordine în pod și pivniță, iar în grădină a semănat iarbă. Rezultatul este un spațiu armonios, cald, care îi reflectă pe deplin personalitatea.

Galerie foto

Interviul complet

Iulia: Povestește-mi în câteva cuvinte despre tine, cine ești? Care este povestea ta?

Anca: Asta e o întrebare grea. Cine ești? Sunt un om pe o planetă, născut acum 40 de ani ca femeie, numită Anca de părinți și lume. Și sunt un om care se simte bine in natură, in liniște, sub cerul liber. Și dacă tot sunt un om și se așteaptă răspunsuri despre ce-mi place și ce fac, la întrebarea, cine ești... Îmi place să grădinăresc; Îmi place să ascult muzică așa frumos, tihnit, fără să fac altceva în timp ce ascult muzică. Îmi place să gătesc. Îmi place să am casa curată, ordonată. Îmi place să desenez, să citesc, să merg în plimbări, în drumeții, la munte; sau, mă rog, nu neapărat la munte, prin natură. Îmi place și să petrec timp cu oamenii dragi; Îmi place să lucrez. Lucrez ca webdesigner. Și pot să spun că îmi place mult. Îmi place viața de zi cu zi și rutinele din viața de zi cu zi. și sunt un om pe o planetă care și-a dorit foarte mult să-și facă viața de zi cu zi frumoasă și în modul în care am visat-o, Mai mult mi-am dorit ca viața de zi cu zi să-mi fie ideală, mult mai mult decât îmi doresc să am vacanțe ideale, sau bucurii sporadice ideale. Mă bucură lucrurile cele mai simple și rutinele cele mai simple. Și chiar îmi place rutina. Îmi plac micile tradiții de familie, pe care le am cu fiul meu și cu casa și cu locul și cu familia mea. Mai extinsă, pentru că am o familie mare.

Iulia: Cum ai ajuns să ai aceasta casă?

Anca: Mama și surorile ei erau profesoare, și având vacanțele astea de profesori deodată cu elevii, noi mergeam la munte, în vacanțe, în satul Bucium din munții Apuseni, și acolo mie mi-a plăcut foarte mult cum dimineața ieșeam din casă și direct în târnaț, fără hol, și așa ne pălea aerul rece direct în față și era minunat. Și liniștea... extraordinar. Oricine a fost undeva la munte într-o căsuță și s-a trezit dimineața și a ieșit afară știe despre ce vorbesc. Când eram la liceu, cu tine Iulia, am stat pe pârtia de lângă casă și ne-am uitat așa. Și am zis, când o să ne terminăm noi școlile, o să ne facem acolo o pensiune și ne-am imaginat noi niște lucruri despre pensiunea aia și eu mi-am imaginat tot așa ca o cabană mare din lemn. Și mi s-a părut extraordinar și a rămas cu mine gândul așa, ca fiind cea mai firesc lucru din lume, să locuiesc la casă, pentru că era deja și cumva chiar aia a fost prima dată când exista gândul de a locui la casă și cu tine, împreună, a fost prima dată când l-am exprimat în cuvinte și a început să își capete un contur adevărat și să devin așa o idee practică. Ceva spre ce să aspir și ceva de visat și de făcut. Ce mi-a plăcut foarte mult și m-a dus pe direcția asta de locuit la casă, a fost că am fost la cercetași. Asta e un lucru din copilăria și tinerețea mea care a însemnat foarte mult pentru mine. și acolo la cercetași, a mai fost când am dormit în jurul focului, și mi se părut extraordinar să dormi așa, sub cerul liber, și mi-am dorit așa, și partea asta pe care oferă casa, faptul că pot să îți pui isolirul la tine în grădină și te culci sub cerul liber, și mi se pare fabulos. Și este fabulos. Și... am ajuns în casa, la un moment dat, tot așa, pe partea practică, am început să mă gândesc cumva la zona Sibiului ca o zonă de locuit, pentru că e foarte faină așezată în mijlocul țării și se poate ajunge la munte oriunde, cu mare, mare ușurință, Și cumva m-a atras Sibiu așa ca un orășel mai mic decât Clujul, dar care oferă o partea culturală, tot ceea ce eu apreciam în Cluj și îmi doream să existe în continuare în viața mea. Și îmi doream și pentru băiețelul meu să aibă acces la tot ce am avut eu, acces la școli, la cultură, la evenimente faine, la oameni faini și deschisi la minte. Deci așa cumva m-a tras Sibiu din punctul ăsta de vedere. Și când Mihnea trebuia să termine creșa și să se mute la grădiniță, deja... mi-am dat seama că oricum o să fac o mutare de grupă, de copii și că e un moment bun să ne mutăm. Dacă oricum se va schimba grupa și copii, am căutat aici grădiniță, am găsit prima dată grădiniță și, dacă am găsit o grădiniță mișto, foarte faină, am căutat și casă. Am văzut trei case, dar casa asta, în care locuiesc acum, am văzut-o prima și mi-a plăcut foarte mult de la început. Măcar că am lucrat mult la ea și arata... un pic altfel. M-a atras casa... A fost și un element de destin la mijloc. Pentru că atunci când eu m-am mutat aici și am vândut apartamentul în care locuiam din Cluj-Napoca, ca să pot cumpăra casa asta, s-au întâmplat niște lucruri, într-un foarte mare fel, care mi-au arătat că există destinul și m-am simțit cumva că era momentul și locul și era, din toate punctele de vedere, ceea ce trebuia să fie. Cum am ajuns sa am casa? Am venit, am vorbit cu proprietara, i-am spus, uite, mie îmi place, vreau să mă mut aici, lucrez de acasă, mă pot muta, am găsit grădiniță pentru băiețelul meu, îmi place. Dar n-am banii. Dar am ceva la Cluj de vândut și dacă mă aștepți... și m-au așteptat, iti dai seama... Așa că am semnat un antecontract cu ea, m-am dus acasă, am făcut super ordine, am făcut niște poze frumoase, am scos apartamentul la vânzare. Am vândut tot așa unei familii tinere, cu doi copii pe care și cunoșteam de dinainte, din întâmplare, și am venit și am plătit casa și cu familia căreia i-am vandut casa m-am înțeles să îmi dea trei luni să am timp de mutare. Mi-a luat, cred că vreo lună și un pic să chiar termin de cumpărat casa aici la notar și să mă mut. Și da, într-o vineri am impachetat tot ce era în apartament de dimineața până la trei noaptea, în cutii, am desfăcut mobile, și într-o sâmbătă, au venit oamenii cu care am vorbit, două ture cu un camion plin, am mutat tot ce am avut, am pus niște culori pe cutii ce trebuie desfăcut prima dată și ce trebuie desfăcut peste o lună, două, trei. Și am desfăcut doar ce trebuia desfăcut prima dată și a mers chiar foarte bine. A fost unchiul meu aici și m-a ajutat la desfăcut și duminică deja eram instalată, ca să zic așa. Aveam bucătăria și un dormitor în care puteam locui cu fiul meu și... alte multe cutii în alte camere, dar așa ne-am mutat și după aceea am făcut alte lucruri la casă, îți povestesc.

Aici trebuie să-ți mai povestesc că, după ce am văzut casa și venisem din Cluj și vorbisem să văd trei case, una aici și încă două în satele de pe lângă. Și asta a fost o prima și mi-a plăcut și când am ieșit, m-am oprit în mașină și am intrat pe Google Maps și m-am uitat să văd câte minute de aici până la pârtia de schi. Și fac 35 de minute de aici până la pârtie, efectiv să fiu parcată în fața pârtiei și a insemnat o mare bucurie pentru mine pentru că mă pot duce și în weekend și în timpul săptămânii cu Mihnea, când e deschisă nocturnă. Îl iau de la grădiniță la ora 4 cu schiurile și echipamentul în mașină și urcăm direct sus la pârtie și dăm câteva ture și după aia venim acasă. E extraordinar de fain.

Iulia: Care a fost primul lucru pe care l-ai adus sau facut aici?

Anca: Nu mi-aduc aminte care a fost primul lucru pentru că m-am mutat așa cu toate. Dar cel mai prețios pentru mine lucru și care a și locuit în cutii vreun an de zile după ce m-am mutat a fost biblioteca mea. N-am avut de la început unde s-o deschid pentru că trebuia renovată camera respectivă și au rămas toate cărțile în cutii și era plină incăperea, erau numai cutii cu cărți și imi făceam probleme la un moment dat, că se vor umezi și se vor rîncezi și oare ce se va întâmpla cu ele. Și m-am străduit destul de mult să mobilizez și să fac lucrarea asta, ca să pot scoate cărțile din cutii și să le văd aranjate. Biblioteca mea pentru mine îi acasă.

Iulia: Iti amintesti un moment special legat de inceputul acestui spatiu?

Anca: Da, îmi amintesc. Îmi amintesc prima dată când am mâncat afară cu Mihnea. Ne-am mutat în 21 mai. Era deja cald. Și am ieșit afară dimineața. și ne-am făcut o pâine cu unt și cu peltea de gutui și un ceai și am mâncat afară și a fost așa frumos, a fost tot ce, tot ce mi-am dorit așa, a fost o răsplată instant, am văzut cu ochii mei tot visul împlinit, să ieși așa dimineața afară să-ți mănânci felia, în curtea ta și să stai cu soarele în față. Extraordinar. Și am mâncat, bineînțeles, între timp, multe micuri dejune și... multe mese afară.

Iulia: Daca spatiul asta ar putea vorbi, ce ar spune despre tine?

Anca: Dacă spațiul ăsta ar putea vorbi, ar spune despre mine că am foarte multă grijă de el, sunt convinsă. Eu mă simt așa de bine spațiul ăsta și am așa un sentiment că și spațiul ăsta se simte așa de bine cu mine aici. Și chiar povesteam cu băiețel meu, Mihnea, îi ziceam că, uite, de fiecare dată când noi ne facem ordine, casa asta știe că noi am spălat un vas și ne-am pus o haină la loc în sertar și ne-am strâns Lego. Și așa, dacă ascultăm, așa, încet, încet, încet, și suntem atenți, o să auzim, așa, seara la culcare, că ne spune casa: Mulțumesc, mulțumesc că ai grijă de mine. Am un sentiment foarte puternic că casa asta este la fel de bucuroasă că ne are pe noi cum suntem noi că o avem pe ea.

Iulia: Unde e coltul tau preferat si ce inseamna pentru tine?

Anca: Am cateva colturi preferate, imi place fiecare încăpere din casa asta foarte mult. Hai să răspund exact la întrebare și să mă gândesc la anumite colțuri. În dormitorul de lângă bucătărie, imi place sper mult colțul cu patul. E așa de cozy. Și dimineața intră așa fain soarele pe geam, că are geamul spre est. Și așa de cozy e acolo patul ăla, am și lăsat acolo super multe perne, și are și plapumă mai groasă, așa din puf, și așa e de bine, și are... e un calorifer atât de mare în camera aia. Și așa e tare, tare fain. În bucătărie îmi place super mult masa rotundă. Și masă, două lucruri. Masă rotundă. Masă rotundă are o energie foarte faină. Când stai la masă rotundă, stai, ești într-o echipă. Ești pe aceeași parte. Cu omul de la masă. La mesele pătrate e un pic altfel energia asta, mă rog, dreptunghiolare. unu-i pe o parte și unu-i pe cealaltă parte. Dar la masa rotundă parcă ești pe aceași parte. Ei îmi place foarte, foarte mult masa rotundă și îmi place că e așa micuță și noi oricum suntem doi și îmi plac lucrurile care sunt suficiente și nu mai mult decât suficiente pentru viața de zi cu zi. masă rotundă e extraordinară. Îmi place și canapeaua din bucătărie, pentru că bucătăria e cumva sufletul casei și bucătăria la noi e și sufragerie, dacă zic bine sufragerie, da? Living room. și are și covor și e foarte cozy din punctul ăsta de vedere și așa am dorit să fie, tocmai pentru că bucătăria e sufletul casei și observam la Cluj in apartament unde tot așa aveam o bucătărie generoasă. că petreceam mult timp acolo, dar n-aveam loc efectiv să pun o canapea. În schimb, era și acolo sufletul casei. Petreceam foarte mult timp în bucătărie, povesteam, mâncam, găteam și... Faptul că aici pot să am canapeaua și din bucătărie, dintr-o dată, am pus un covor și o canapea și am făcut și o cameră de zi, este cumva o recunoaștere a faptului că bucătăria e centru, buricu, el ombilico del mundo în casa asta. În camera lui Mihnea, îmi plac foarte multe lucruri, are o cameră superbă, e minunat la el în cameră, are o sobiță neagră așa din fontă, e absolut magic să faci foc în sobă și cu cât e mai... frig afară și cu cât plouă mai puternic și cu cât e furtuna mai mare și sau cu cât, da, cu cât e contrastul mai mare între înăuntru și afară, cu atât ai mai magic să ai foc în sobă. Deci e absolut un colț magic și are acolo un scăunel cu balansoar lângă sobă. să se legene așa, bineînțeles, la o numită distanță de siguranță, are un perete pe care am pictat munți și dealuri, pentru că ne-am uitate 30 de ori, cel puțin, la filmul Pacha Mama, și ne-a plăcut atât de mult modul în care e desenat filmul ăsta și... absolut magic. Și am desenat și lui niște dealuri și niște căsuțe și așa, și am făcut și niște corturi acolo într-o parte, undeva unde, spre dreapta unde e patul lui, care, și patul lui e în formă de cort. E foarte frumos, cred că subița asta e centrul camerei, sau poate patul, dar oricum totul e închegat așa foarte fain de desenul ăla de pe perete, chiar și el îi făcut așa în culori pastel, ca să se potrivească cu toate culorile deschise din camera lui și totul e așa, la înălțimea lui. Da. La mine dormitor este un colț tot așa lângă soba. Deci tot așa soba-i. Soba-i sufletul camerei. în care am pus o salteluță mică pe jos, ca să pot să stau jos acolo, să văd focul de sobă și să pot să citesc și cred că ăla e locul cel mai cozy așa și preferatul meu din camera mea. Dar nu știu, nu vreau să aleg între ele. Toate lucrurile astea sunt deosebite și preferate.

Iulia: Exista vreun obiect care are o poveste aparte, pe care ti-ar placea sa o spui?

Anca: Nu știu dacă este vreun obiect cu vreo poveste așa specială, sincer. Sunt câteva lucruri care mi-s dragi într-un mod aparte. Am două aparate foto care au fost ale mamei și ale tatălui meu, din astea pe film, am o... Țesătură la război, din asta de pus pe perete, un covoraș de pus pe perete, cu o mică iepuroaică care trage o săniuță pe care stă puiuțul iepuraș, Țesută de străbunică sau stră-străbunică. Mai am câteva suveniruri din câteva excursii mai speciale, poate o scoică de pe Camino, niște steaguri de rugăciune budiste din Nepal. Cam astea poate că-s, nu știu, să zic mai speciale, dar... Da, cam asta-mi vine în minte acum.

Iulia: Ce parte din tine simti ca prinde viata aici?

Anca: Uite, îmi dau seama, datorită întrebării tale, că am desenat mult de când m-am mutat. Mult mai mult decât am desenat în toată viața mea. Deși mi-a plăcut întotdeauna să desenez, am desenat foarte puțin până m-am mutat aici. Și... Da, asta chiar e o parte din mine care a prins viața aici. Am și pictat un pic, dar... La desen îmi merge mai bine decât la pictură. Într-un anume fel. Da, mulțumesc de întrebare, Iulia.

Iulia: Cum te simti aici, fata de cum te simti in alte locuri?

Anca: Mă simt acasă. La o săptămână, după ce m-am mutat, am fost până la Cluj și venind înapoi pe autostradă, este un loc între Sebeș și Sibiu, când urca autostrada puțin și când ajunge cumva pe culmea dealului, dintr-o dată, se văd munții Făgăraș. Și... dar se văd așa, într-un mare fel, așa, în toată splendoarea lor. Și erau acoperiți de zăpadă, cum sunt ei mare parte din an, și era o vizibilitate extraordinară, și erau cer senin, și când, am văzut așa munții Făgăraș, așa, am simțit că mă dor ca acasă, deși eram mutată doar de o săptămână. Am avut așa un sentiment fain. Extraordinar. Și de fiecare dată când vin de la Cluj, acasă, și văd Munții Făgăraș, mă simt extraordinar de fain. E absolut magic. Și Mihnea, Mihnea salută Munții Făgăraș. În fiecare dimineață ieșim din casă și în cele cinci minute, cât facem pe jos până la grădi, se văd Munții Făgăraș și îi salută. Namaste Munții Făgăraș! Deci, cum mă simt față din alte locuri? Mă simt acasă. Dar, cred că e legat de casă în sine. Adică, dacă mă duc să dorm aici la o prietenă, îmi place super mult și mă simt foarte bine, dar dimineața simt că m-am trezit nu în casa mea. Mă simt foarte... acasă, de la început.

Iulia: Ti s-a intâmplat sa te gândesti: da, asta sunt eu atunci când privesti in jurul tau?

Anca: Da, mi s-a întâmplat să mă gândesc că da, asta sunt eu, când intru în casă asta și chiar mi se pare că... dacă un om nu mă cunoaște și … nu poate să mă cunoască... așa profund, fără să îmi intre în casă și să-mi văd casa. Dar dacă mi-ar intra în casă și mi-ar vedea casa, imediat ar ști deja atât de multe despre mine, încât ar fi, cum să spun, casa asta mă reflectă la modul cel mai intim, până în suflet. Da. Și de aia mă simt așa de bine aici. Și... e foarte mult legat de... toate lucrurile astea și cum e aranjat înăuntru și... energia asta dinăuntru de... cozy. Și de... lucruri naturale și de... sentimentul ăsta de siguranță și căldură și toate lucrurile astea care reflectă gusturile, amintirile, Da.

Iulia: Daca cineva ar intra pentru prima data aici, ce ti-ar placea sa simta sau sa inteleaga despre tine?

Anca: Ce mi-ar plăcea? Nu știu daca e posibil ca cineva chiar să aibă gândul ăsta, când intră aici, pentru prima dată, dacă nu mă cunoaște dinainte. Dar dacă ar fi să-mi doresc să, nu știu, să fac o impresie cuiva, aducându-o pe persoana asta în casa asta, poate că… cu ce gând aș vrea să rămână despre mine, e că femeia asta și-a făcut casa asta așa cum și-a dorit, ca o simbolistică a faptului că are viața pe care și-o dorește. Viața de zi cu zi pe care și-o dorește. Ți-am spus eu mai devreme că contează pentru mine viața de zi cu zi să fie frumoasă și așa, și cumva pentru mine casa asta e dovada sau exprimarea poate faptului că am în fiecare zi viața asta așa, viața de zi cu zi, așa cum mi-o doresc. Și poate asta aș visa să perceapă cineva dacă vine aici prima data. În același timp, cred că oamenii văd punctele comune când apreciază ceva la celălalt, apreciază lucruri la celălalt pe care le apreciază și la ei. Deci orice fel de... cum se spune în engleză, beauty is in the eyes of the beholder. Orice fel de lucru ar observa omul ăsta, deja ar fi un punct comun între noi. Da. Mă îndepărtez de la întrebare. Dar cred că ți-am răspuns. Așa că mă îndrept la cealaltă întrebare.

Iulia: Cum crezi ca ar descrie un prieten apropiat spatiul asta?

Anca: Prieten apropiat. Ar descrie spațiul ăsta ca... Da, ca fiind... da, cumva... evident, personalizat. După chipul și asemănarea. Așa. Am primit două complimente foarte faine. Unul de la vecinul nostru, Darius, care are 11-12 ani, și care, prima dată când a venit la noi, au zis, eram în bucătărie, și a zis, ce fain e la voi, e ca la cabană, genial compliment, așa mi-a plăcut. Și un alt compliment genial am primit de la cumnata mea, Natasha, care a fost la noi anul trecut de Crăciun, cu voi, cu noi, cu toată familia. Și a zis, așa de fain, a zis, la tine așa e de fain, e ca în vacanță. Și mi s-a părut că da, da, e ca în vacanță.

Iulia: Daca te gândesti la viitor, cum ti-ar placea sa creasca sau sa se schimbe?

Anca: Dacă mă gândesc la viitor, cred că mai sunt așa vreo două lucruri pe care le-am pe listă, pe care îmi doresc să le fac. Mă gândesc la o mică seră, dar chiar mică, la o mică seră acolo în spate, în livadă, ca să mai pot planta și niște verdețuri din astea de toamnă, Mi-ar plăcea mult o mică seră sau un solariu. Şi... baia, avem două spații de baie, unul era gata, făcut și echipat cu tot ce avem nevoie și apă caldă și absolut tot și celălalt era gol, doar încăperea există și îmi doresc tare mult să amenajez și acolo o baie micuță așa, pentru că realmente ne-ar fi utilă din tot ce am observat așa până acum. Altfel, nu cred că aș mai vrea să fac alte lucrări, n-aș vrea să fac alte schimbări nenecesare. Conștientizez, de exemplu, că la un moment dat o să trebuiască să schimbă o parte din acoperiș, dar o să repar acoperișul atâta vreme cât el va putea fi reparat ca să fie bun, Deci cum ar veni, o să trag de el cât timp se va putea, ca el să fie realemente bun și să nu plouă un pod. O să repar cât de mult se poate. Și deocamdată oricum e bun, e vechi dar bun, consolidat și așa. Și de schimbat, o să schimb doar când o să fie musai. Și poate că mai sunt niște lucruri din astea pe care tot așa o să le fac numai dacă e musai și când va veni momentul lor. Dar cred că în afară de baia asta și sera sau solariu, nu mai am neaparat ceva pe listă. Ceea ce e îmbucurător. Oricum sunt foarte multe lucruri de făcut la casă constant, ceea ce din nou mă bucură că e un fel de terapie în natură.