Anca, Săliște, 2025

Am ales ca primul articol din aceasta serie sa o prezinte pe verisoara mea, Anca. Noi am crescut impreuna si, de-a lungul copilariei, adolescentei si apoi a maturitatii am impartasit destule experiente care ne-au apropiat, la nivel emotional. Desi nu vorbim foarte frecvent, oricand o facem ne bucuram amandoua si stam mult la povesti. O apreciez mult pentru curajul de a se bucura de lucrurile simple si pentru felul in care isi construieste viata. Locuieste impreuna cu fiul ei, Mihnea, in Saliste, in judetul Sibiu.

Anca se prezintă ca o femeie de 40 de ani, care își găsește fericirea în simplitatea vieții de zi cu zi. Tonul vocii sale transmite o bucurie profundă și o liniște interioară, evidențiind dragostea pentru natură și activitățile care îi aduc împlinire, cum ar fi gătitul, muzica și plimbările în aer liber. Anca subliniază importanța rutinei și a tradițiilor de familie, ceea ce sugerează un sentiment de apartenență și stabilitate. Emoțiile sale sunt calde și nostalgice, reflectând aprecierea pentru micile momente din viață și dorința de a crea amintiri frumoase alături de cei dragi. Această abordare pozitivă asupra vieții oferă o inspirație pentru mine, încurajându-mă să găsesc bucurie în lucrurile simple.

Ea povestește cum a ajuns să aibă casa în care locuiește acum, subliniind emoțiile și amintirile plăcute legate de vacanțele petrecute la munte în copilărie. A simțit o conexiune profundă cu natura și dorința de a locui într-o casă, visând, inca din copilarie, la o pensiune din lemn. A fost atrasă de zona Sibiului datorită frumuseții sale și accesului la cultură, dorind să ofere aceleași oportunități pentru fiul ei.

Anca își amintește de mutarea în nouă casă, menționând că biblioteca sa a fost cel mai prețios lucru pentru ea. La început, cărțile au stat în cutii timp de un an, deoarece camera trebuia renovată. A avut îngrijorări că acestea s-ar putea deteriora, dar a depus eforturi pentru a finaliza lucrările și a putea aranja cărțile în bibliotecă, care reprezintă pentru ea un sentiment de acasă.

Printre primele amintiri plăcute aminteste prima dată când au mâncat afară după ce s-au mutat pe 21 mai. Era o zi caldă, iar ei au pregătit o pâine cu unt și peltea de gutui, împreună cu un ceai. Această experiență a fost foarte frumoasă și a reprezentat o împlinire a visului său de a savura micul dejun în curte, sub soare. De atunci au avut multe alte mese afară.

Vorbește despre legătura profundă pe care o are cu spațiul în care locuiește. Ea simte că are grijă de casă și că, la rândul ei, casa îi răspunde cu recunoștință. Există o emoție puternică de apartenență și bucurie, atât din partea ei, cât și din partea casei. Anca menționează cum fiecare mică activitate de îngrijire, precum spălarea vaselor sau organizarea jucăriilor, contribuie la o atmosferă de armonie. De asemenea, ea împărtășește un moment special cu fiul său, Mihnea, subliniind importanța atenției și a grijii reciproce între oameni și spațiile în care trăiesc. Această interacțiune creează un sentiment de mulțumire și fericire, evidențiind conexiunea emoțională profundă dintre familie și căminul lor.

Anca își exprimă dragostea pentru fiecare colț al casei sale, subliniind emoțiile pozitive și confortul pe care îl simte în diferitele încăperi.

În dormitorul de lângă bucătărie, îi place foarte mult colțul cu patul, descriindu-l ca fiind cozy, cu multe perne și o plapumă groasă. Lumina dimineții care intră pe geam îi oferă o senzație plăcută, iar caloriferul mare adaugă la confortul camerei.

Bucătăria este considerată sufletul casei, iar masa rotundă are o energie specială, promovând un sentiment de unitate și echipă atunci când se stă la masă. E apreciată și canapeaua din bucătărie, care transformă spațiul într-o cameră de zi primitoare.

Camera lui Mihnea este descrisă ca fiind superbă și magică, având o sobiță din fontă…

Anca ne povestește despre câteva obiecte dragi pe care le are. Acestea includ două aparate foto care au aparținut părinților săi, o țesătură de perete realizată de străbunica, și câteva suveniruri din excursii speciale, cum ar fi o scoică de pe Camino și steaguri budiste din Nepal. Aceste obiecte sunt considerate speciale pentru ea.

Cand am intrebat-o cum s-a schimbat viata ei de cand s-a mutat, a realizat că a desenat mult mai mult de când s-a mutat, comparativ cu întreaga sa viață anterioară. Deși a iubit întotdeauna desenul, a avut o activitate artistică limitată înainte de această mutare. A menționat că a încercat și pictura, dar se simte mai încrezătoare în desen.

Anca își exprimă sentimentul de a se simți acasă după ce s-a mutat, în special când vede Munții Făgăraș. O experiență memorabilă a avut loc la o săptămână după mutare, când a observat munții acoperiți de zăpadă și a simțit o conexiune profundă cu locul. Mihnea, salută munții în fiecare dimineață. Chiar dacă se simte bine și în alte locuri, dimineața îi lipsește sentimentul de a fi acasă.

Ne povestește despre cum casa ei reflectă cine este ea la un nivel profund. Crede că, pentru a o cunoaște cu adevărat, cineva trebuie să îi viziteze casa, deoarece aceasta conține elemente care îi reflectă gusturile, amintirile și oferă un sentiment de siguranță și căldură. Această legătură între spațiul personal și identitatea sa este foarte importantă pentru ea.

Spațiul ei a evoluat printr-o serie de îmbunătățiri și ajustări care au fost realizate fără a face schimbări masive. Anca a ales să păstreze elementele existente care erau funcționale, dar a adus modificări pentru a îmbunătăți confortul și estetica, cum ar fi înlocuirea sobelor vechi cu unele din fontă, zugrăvirea interioară și exterioară a casei, și realizarea de reparații la acoperiș. De asemenea, a făcut curățenie în pod și pivniță, iar în grădina a semănat iarbă. Aceste modificări au contribuit la crearea unei atmosfere plăcute și confortabile, reflectând gusturile proprietarului.

Interviul complet:

Iulia: Povestește-mi în câteva cuvinte despre tine, cine ești? Care este povestea ta?

Anca: Asta e o întrebare grea. Cine ești? Sunt un om pe o planetă născut acum 40 de ani ca femeie numită Anca de părinți și lume și Sunt un om care se simte bine in natură, in liniște, sub cerul liber, Și dacă tot sunt un om și se așteaptă răspunsuri despre ce-mi place și ce fac, la întrebarea, cine ești... Îmi place să... grătinăresc. Îmi place să... Ascult muzică așa frumos, ticnit, fără să fac altceva în timp ce ascult muzică. Îmi place să îngătesc. Îmi place să am casa curată, ordonată. Îmi place să desenez, să citesc, Să merg în plimbări, în drumeții, la munte. Sau, mă rog, nu neapărat la munte. Prin natură. Îmi place și să petrec timp cu oamenii dragi, Îmi place să lucrez. Lucrez ca webdesigner. Și pot să spun că îmi place mult. Îmi place... Îmi place viața de zi cu zi și rutinele din viața de zi cu zi. și sunăm pe o planetă care își-a dorit foarte mult să-și facă viața de zi cu zi frumoasă și în modul în care am visat-o, Mai mult mi-am dorit ca viața de zi cu zi să-mi fie ideală, mult mai mult decât îmi doresc să am vacanțe ideale. Sau bucurii sporadice ideale. Mă bucură lucrurile cele mai simple și rutinele cele mai simple. Și chiar îmi place rutina. Îmi plac micile tradiții de familie, pe care le-am cu fiul meu. Și cu casa și cu locul și cu familia mea. Mai extinsă, pentru că am o familie mare.

Iulia: Cum ai ajuns să ai aceasta casă?

Anca: Cum am ajuns să am această casă? Păi... Mama și surorile erau profesoare, și având vacanțele astea de profesori deodată cu elevii, noi mergeam la munte, în vacanțe, în satul Buciu din munții Apuseni, și acolo mie mi-a plăcut foarte mult cum dimineața ieșeam din casă și direct întârnați, fără hol, și așa ne pălea aerul rece direct în față și era minunat. Și liniștea... extraordinar. Oricine a fost undeva la munte într-o căsătă și s-a trezit dimineața și a ieșit afară știe despre ce vorbesc și... Când eram la liceu, cu tine, eu le-am stat pe părtea de lângă casă și ne-am uitat așa. Și am zis, când o să ne terminăm noi școlile, o să ne facem acolo o pensiune și ne-am imaginat noi niște lucruri despre pensiunea aia și le-am imaginat tot așa ca o cavană mare din lemn. Și mi s-a părut extraordinar și au rămas cu mine gândul așa. ca fiind cea mai firesc lucru din lume, să locuiesc la casă. Pentru că era deja și cumva chiar aia a fost prima dată când exista gândul de a locui la casă și cu tine, preună, a fost prima dată când l-am exprimat în cuvinte și a început să scapete un contur adevărat și să devin așa o idee practică. Ceva de... spre ce să aspir și ceva de... de visat și de făcut. Ce mi-a plicut foarte mult și m-a dus pe direcția stânte locuiți la casă, a fost că am fost la cercetaj. Asta e un lucru din copilăria și tinerețea mea care însemna foarte mult pentru mine. și acolo la cercetaj, au mai fost când am dormit în jurul focului, și mi se părăte extraordinar să dorme așa, sub cerul liber, și mi-am dorit așa, și partea asta pe care oferă casa, faptul că pot să îți pui isolirul la tine în grădină și te coli sub cerul limer, și mi se pare fabulos. Și este fabulos. Și... am ajuns în casa, la un moment dat, tot așa, pe partea practică, am început să mă gândesc cumva la zona Sibiului ca o zonă de locuit, pentru că e foarte faină așezată în mijlocul țării și se poate ajunge la munte oriunde, cu mare, mare ușurință, Și cumva mă atras Sibiu așa ca un orășel mai mic, care... mai mic decât Clujul, dar care oferă o partea culturală, tot ceea ce eu aprecieam în Cluj și îmi doream să existe în continuare în viața mea. Și îmi doream și pentru băiețelul meu să aibă acces la tot ce am avut eu, acces la școli, la cultură, la evenimente faine. La oameni faini și deschisi la minte. Deci așa cumva m-a tras Sibiu din punctul ăsta de vedere. Și când Mihnea a trebuit să termine creșa și să se mute la... să-i caut crătiniță, deja... mi-am dat seama că oricum o să fac o mutare de grupă, de copii, de... și că e un moment bun să... ne mutăm. Dacă oricum se va schimba grupă și copii, Am căutat aici grădiniță, am găsit pe o altă grădiniță și dacă am găsit o grădiniță mișto, foarte faină, am căutat și casă. Am văzut trei case, dar casa asta în care locuiesc acum am văzut-o prima și mi-a plăcut. foarte mult de la început. Măcar că am lucrat mult la ea și arata... un pic altfel. M-a atras ca să... nu știu... A fost și un element... ca un fel de element de destin la mijloc. Pentru că... Când eu m-am mutat aici și am vândut apartamentul în care locuiam din Cluj-Napoca, ca să pot cumpăra casa asta, s-au întâmplat niște lucruri, într-un foarte mare fel, care mi-au arătat că există destinul și m-am simțit cumva că era momentul și locul și era, din toate punctele de vedere, ceea ce trebuia să fie. Cum am ajuns în casa? Am venit, am vorbit cu proprietarea, i-am spus, uite, mie îmi place, vreau să mă mut aici, lucrez de acasă, mă pot muta, am găsit grădiniță pentru băiețelul meu, îmi place. Dar n-am banii. Dar am ceva la Cluj de vândut și dacă mă aștepți... și m-au așteptat, să ai seama. Așa că am semnat un anticontract cu ea, am dus-o acasă, am scos, am făcut super ordine, am făcut niște poze frumoase, am scos apartamentul la vânzare. Am vândut tot așa unei familii tinere, cu doi copii pe care și cunoșteam de dinainte, din întâmplare, și... Am venit și am... am plătit casa și... și cu familia căreia i-am aducat să mă muțeles în de-a trei luni să am timp de mutare. Mi-a luat, cred că vreo lună și un pic să chiar termin de cumpăra casa aici la notar și să mă mut. Și da, într-o vinere am apachetat tot ce era în apartament de dimineața până la trei noaptea, în cutii, am desfăcut mobile, și într-o zâmbătă, Au venit oamenii cu care am vorbit, două ture cu un camion plin, am uitat tot ce am avut, am pus niște culori pe cutii ce trebuie desfăcut prima dată și ce trebuie desfăcut peste o lună, două, trei. Și am desfăcut doar ce trebuia desfăcut prima dată a mers chiar foarte bine. A fost unchiul meu aici și m-a ajutat la desfăcut și... Duminică deja eram instalată, ca să zic așa. Aveam bucătăria și un dormitor în care puteam locui cu fiul meu și... multe cutii în alte camere, dar așa ne-am mutat și după aceea am făcut alte lucruri la casă, îți povestesc.

Aici trebuie să-ți mai povestesc că, după ce am văzut casa și venisem din Cluj și vorbisem să văd trei case, una aici și încă două în satele de pe lângă. Și asta a fost o prima și mi-a plăcut și când am ieșit. m-am oprit în mașină și am intrat pe Google Maps și m-am uitat să văd câte minute de aici până la părtia deschii. Și fac 35 de minute de aici până la părtie, efectiv să fiu părcată în fața părtiei și au semnat o mare bucurie pentru mine pentru că mă pot duce și în weekend și în timpul săptămânii cu Mihnea când e deschisă nocturnă. Îl iau de la grădiniță la ora 4 cu schiurile și echipamentul în mașină și urcăm direct sus la părtie și dăm câteva ture și după aia venim acasă. E extraordinar de fain.

Iulia: Care a fost primul lucru pe care l-ai adus sau facut aici?

Anca: Nu mi-aduc aminte care a fost primul lucru pentru că m-am mutat așa cu toate. Dar cel mai prețios pentru mine lucru și care a și locuit în cutii vreun an de zile după ce m-am mutat a fost biblioteca mea. N-am avut de la început unde s-o deschid pentru că trebuia renovată caperea respectivă și... au rămas toate cărțile în cutii și era plină găperea, erau numai cutii cu cărți și făceam probleme la un moment dat, că se vor umezi și se vor încezi și oare ce se va întâmpla cu ele. Și m-am străduit destul de mult să mobilizez și să fac lucrarea asta ca să pot scoate cărțile din cutii și să le văd aranjate. Biblioteca mea pentru mine îi acasă.

Iulia: Iti amintesti un moment special legat de inceputul acestui spatiu?

Anca: Da, îmi amintesc. Îmi amintesc prima dată când am mâncat afară cu mine. Ne-am mutat în 21 mai. Era deja cald. Și... Am ieșit afară dimineața. și ne-am făcut o pâine cu unt și cu peltea de gudoi și un ceai și am mâncat afară și am fost așa, așa, așa frumos, a fost tot ce, tot ce mi-am dorit așa, a fost o răsplată instant, am văzut cu ochii mei tot visul împlinit, să ieși așa dimineața afară să-ți mănânci felia, în curtea ta și să stai cu soarele în față. Extraordinar. Și am mâncat, bineînțeles, între timp, multe micuri dejune și... multe mese afară.

Iulia: Daca spatiul asta ar putea vorbi, ce ar spune despre tine?

Anca: Dacă spațiul ăsta ar putea vorbi, ar spune despre mine că am foarte multă grijă de el. Îmi sunt convinsă. Eu mă simt așa de bine spațiul ăsta și am așa un sentiment că și spațiul ăsta se simte așa de bine cu mine aici. Și chiar povesteam cu băiețel meu Mihnea, îi ziceam că, uite, de fiecare dată când noi ne facem ordine, casa asta știe că noi am spălat un vas și ne-am pus o haină la loc în sartar și ne-am strâns Lego. Și așa, dacă ascultăm, așa, încet, încet, încet, și suntem atenți, o să auzim, așa, seara la culcare, că ne spune ca s-a mulțumesc. Mulțumesc că ai grijă de mine. Am o sentime foarte puternică. Casa asta este la fel de bucuroasă că ne are pe noi cum suntem noi că o avem pe ea.

Iulia: Unde e coltul tau preferat si ce inseamna pentru tine?

Anca: Îmi place fiecare încăpere din casa asta foarte mult. Îmi place... Hai să răspund exact la întrebări și să mă gândesc la anumite colțuri. În... Dormitorul de lângă bucătărie. Îmi place sper mult colțul cu patul. E așa de cozy. Și dimineața intră așa fain soarele pe geam, că are geamul spre est. Și așa de căuzi e acolo patul ăla, am și lăsat acolo super multe perne, și are și plapă mai groasă, așa din puf, și așa e de bine, și are... e un calorifer atât de mare în camera aia. Și așa e tare, tare fain. În bucătărie îmi place super mult masa rotundă. Și masă, două lucruri. Masă rotundă. Masă rotundă are o energie foarte faină. Când stai la masă rotundă, stai, ești într-o echipă. Ești pe aceeași parte. Cu omul de la masă. Nu e masă, la mesele pătrate e un pic al…

Iulia: Exista vreun obiect care are o poveste aparte, pe care ti-ar placea sa o spui?

Anca: Nu știu dacă este vreun obiect, vreo poveste așa specială, sincer. Sunt câteva lucruri care mi îndragi într-un mod aparte. Am două aparate foto care au fost ale mamei și ale tatălui meu. din astea pe film, am o... Țesătură la război, din asta de pus pe perete, un covoraș de pus pe perete, cu o mică ieproaică care trage o seniuță pe care stă păiuțul iepuraș, Țesută de străbunică sau stră-străbunică. Mai am câteva suveniruri din câteva excursii mai speciale, poate o scoică de pe caminu, niște steacuri de romăciune budiste din Nepal, Cam asta poate că, nu știu, să zic mai speciale, dar... Da, cam asta-mi vine în minte acum.

Iulia: Ce parte din tine simti ca prinde viata aici?

Anca: Uite, îmi dau seama, datorită întrebării tale, că am desenat mult de când m-am mutat. Mult mai mult decât am desenat în toată viața mea. Deși mi-a plăcut întotdeauna să desenez, am desenat foarte puțin până m-am mutat aici. Și... Da, asta chiar e o parte din mine care a prins viața aici. Am și pictat un pic, dar... La desen îmi merge mai bine decât la pictură. Într-un anume fel. Da, mulțumesc de întrebare, Iulia.

Iulia: Cum te simti aici, fata de cum te simti in alte locuri?

Anca: mă simt acasă. La o săptămână, după ce m-am mutat, am fost până la Cluj și venind înapoi pe autostradă, este un loc între Sevești și Sibiu, când urc autostrada puțin și când ajunge cumva pe culme dealurile, dintr-o dată se văd munții Făgăraș. Și... dar se văd așa, într-un mare fel, așa, în toată splendoarea lor. Și erau acoperiți de zăpadă, cum sunt ei mare parte din an, și era o vizibilitate extraordinară, și erau cersenini, și când am văzut așa munții făgărași, așa, am simțit că mă dor ca acasă, deși eram mutată doar de o săptămână. Am avut așa un sentiment fain. Extraordinar. Și de fiecare dată când vin de la Cluj, acasă, și văd Munții Făgărași, mă simt extraordinar de fain. E absolut magic. Și Mihnea, Mihnea salută Munții Făgărași. În fiecare dimineață ieșim din casă și în cele cinci minute, cât facem pe jos până la grând, ei se văd Munții Făgărași și îi salută. Namaste Munții Făgărași! Deci, cum mă simt față din alte locuri? Mă simt acasă. Dar, cred că e legat de casă în sine. Adică, dacă mă duc să dorm aici la o prietenă, îmi place super mult și mă simt foarte bine, dar dimineața simt că m-am trezit nu în casa mea. Mă simt foarte... acasă, de la început.

Iulia: Ti s-a intâmplat sa te gândesti: da, asta sunt eu atunci când privesti in jurul tau?

Anca: Da, mi s-a întâmplat să mă gândesc că da, asta sunt eu, când intr în casă asta și chiar mi se pare că... Dacă un om nu mă cunoaște și ca să mă cunoaște... Nu poate să mă cunoască... așa profund fără să îmi intre în casă și să-mi văd casa, dar în momentul dacă mi-ar intra în casă și mi-ar vedea casa, imediat ar ști deja atât de multe despre mine, încât ar fi, cum să spun, că asta mă reflectă la modul cel mai intim, până în suflet. Da. Și de aia mă simt așa de bine aici. Și... e foarte mult legat de... toate lucrurile astea și cum e aranjat înăuntru și... energia asta dinăuntru de... cause-i. Și de... lucruri naturale și de... sentimentul ăsta de siguranță și căldură și toate lucrurile astea care reflectă gusturile, amintirile, Da. Nu știu ce să mai zic. Camă? Da.

Iulia: Daca cineva ar intra pentru prima data aici, ce ti-ar placea sa simta sau sa inteleaga despre tine?

Anca: Ce mi-ar plăcea? Nu știu acolo. E posibil ca cineva chiar să aibă gândul ăsta, când intră aici, pentru prima dată, dacă nu mă cunoaște dinainte. Dar dacă ar fi să-mi doresc să, nu știu, să fac o impresie cuiva, aducându-o pe persoana asta în casa asta, poate că cu ce gând aș vrea să rămână despre mine, e că femeia asta și-a făcut casa asta așa cum și-a dorit, ca o simolistică a faptului că are viața pe care își o dorește. Viața de zi cu zi pe care își o dorește. Ți-am spus eu mai devreme că contează pentru mine viața de zi cu zi să fie frumoasă și așa, și cumva pentru mine casa asta e dovada sau exprimarea ex-primare, poate faptului că am în fiecare zi viața asta așa, viața de zi cu zi, așa cum eu doresc. Și poate asta aș visa să perceapă cineva dacă vin aic…

Iulia: Cum crezi ca ar descrie un prieten apropiat spatiul asta?

Anca: Prea de înapropiat. Arte scrie spațiu ăsta ca... Da, ca fiind... Da, cumva... Evident, personalizat. După chibușa semănăria. Așa. Te-am primit două complimente foarte faine. Unul de la vecinul nostru, Darius, care are 11-12 ani. Și care prima dată când a venit la noi, au zis, eram în bucătărie, și au zis, ce faină e la voi, e ca la cabană, genial compliment, așa mi-a plăcut. Și un alt compliment genial am primit de la cumnata mea, Natasha, care a fost la noi anul trecut de Crăciun, cu voi, cu noi, cu toată familia. Și a zis, așa de fain, a zis, la tine așa e de fain, e ca în vacanță. Și mi s-a părut că da, da, e ca în vacanță.

Iulia: Daca te gândesti la viitor, cum ti-ar placea sa creasca sau sa se schimbe?

Anca: Dacă mă gândesc la viitor, cred că mai sunt așa vreo două lucruri pe care le-am pe listă, pe care îmi doresc să le fac. Mă gândesc la o mică seră, dar chiar mică, la o mică seră acolo în spate, în livadă, ca să mai pot planta și niște verdețuri din astășea de toamnă, N-ar plăcea mult o mică seră de un solariu. Şi... baia, avem două spații de baie, unul era gata, făcut și echipat cu tot ce avem nevoie și apă caldă și absolut tot și celălalt era gol, doar încăperea există și îmi doresc tare mult să amenajez și acolo o baie micuță așa pentru că realmente ne-ar fi utilă din tot ce am observat așa până acum. Altfel, nu cred că aș mai vrea să fac alte lucrări de N-aș vrea să fac alte schimbări nenecesare. Conștientizez, de exemplu, că la un moment dat o să trebuia…